Fiul încheiase înțelegeri despre teren și încasase bani fără să-i spună tatălui întregul adevăr. La fiecare întrebare adăugase o altă poveste despre primejdia care ar veni de la vecini. Omul din prag aflase abia acum că tatăl nu știa nimic din ce i se promisese în numele lui.

Hârtiile trebuiau verificate, iar drepturile fiecăruia lămurite cu ajutor potrivit. Bătrânul n-a acceptat că o singură pagină sau o ceartă în ușă poate rezolva totul. A cerut copii și a notat ce aflase.

Când a venit fiul, pe masă erau mapa și două scaune. Tatăl nu l-a întrebat dacă are necazuri. Știa că are. L-a întrebat de ce alesese să-l facă neputincios în propria poveste înainte să-i ceară ajutor.

Băiatul a recunoscut că folosise banii pentru datorii. Îi fusese teamă să spună cât de departe ajunsese și mizase pe faptul că tatăl nu va pune întrebări care să-l facă să pară un fiu rău.

„Nu eu te fac să pari”, i-a spus bătrânul. „Eu încerc să aflu ce am de reparat și ce mai pot să cred.” Discuția a continuat fără alte promisiuni că totul se va rezolva până mâine.

Vecinul a plecat după ce au stabilit cum vor lămuri situația. Tatăl a închis poarta singur. Fiului i-a lăsat loc la masă, dar nu i-a mai lăsat în grijă adevărul, cu tot cu dreptul de a-l spune numai pe jumătate.

Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt imaginate.