Secretara școlii apăruse pe hol și auzise ultima întrebare. Ea îi dăduse Oanei cheia, cu încuviințarea persoanei care ținea evidența dulapurilor. Fosta profesoară trebuia să-și ridice materialele și un dosar cu proiectele clasei, rămas printre lucrurile de la serbare.
Lidia știa ce conținea dosarul. Oana ceruse înainte să plece lămuriri despre banii strânși pentru un proiect al elevilor. Nu primise explicații complete, iar refuzul de a închide discuția fusese urmat de un conflict pe care directoarea îl prezentase drept lipsă de colaborare.
Oana nu adusese dosarul ca să oprească serbarea. Voia să-și ia materialele și să lase părinților copiile documentelor care îi priveau. Câțiva dintre aceștia așteptau deja să vorbească cu ea după spectacol. Nu aflase doar Lidia că fosta profesoară urma să vină.
Secretara i-a cerut directoarei să lase intrarea liberă. Oana era invitată de familiile elevilor, iar situația actelor putea fi discutată separat, fără să fie folosită ușa școlii ca loc pentru o umilință. Lidia a făcut un pas înapoi când au apărut și doi părinți pe hol.
După serbare, dosarul a fost deschis într-o întâlnire cu persoanele responsabile și cu reprezentanții părinților. Oana a răspuns la întrebări și a cerut ca explicațiile să fie trecute limpede pe hârtie. Nu a acceptat promisiunea că totul avea să fie uitat dacă se întorcea și nu mai insista.
Înainte să plece, a lăsat cheia pe biroul secretarei. Buchetul îl primise înapoi de la copii, alături de felicitări făcute de ei. A ieșit prin aceeași ușă la care fusese oprită, cu dosarul în geantă și fără să mai fie nevoită să-și ceară locul pe treaptă.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt imaginate.