Zi neagră pe litoral. Salvamar mort când încerca să salveze un turist. Trei decese într-o zi

A fost o zi cu steag roșu pe toate plajele din sudul litoralului românesc.

Turiștii nu au ținut însă cont de interdicția de a intra în apă, iar salvamarii au avut zeci de intervenții de salvare din valurile uriașe.

Din păcate, trei oameni au murit, inclusiv un salvamar care încerca să scoată din valuri un turist.

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină încă de dimineață, luni, 8 august, în

sudul litoralului, acolo unde a fost arborat steagul roșu de pericol înec.
Citeste si: Litoralul- invadat de turiști

Cu toate acestea, turiștii nu au ținut cont de recomandările salvatorilor și s-au aventurat în valurile mării, potrivit Replicaonline.ro.

Mai multe persoane au fost scoase inconștiente din apă, iar la Saturn, din păcate, un tânăr de 23 de ani din Suceava și-a pierdut viața.

Mai târziu, alte două persoane și-au pierdut viața, la Eforie Nord, una dintre ele fiind salvamar.
Salvamar de 48 de ani, mort în urma operațiunii de salvare

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de luni, 8 august a.c., în

Eforie Nord, zona Hotel Citadel, acolo unde 2 persoane au fost scoase din apa mării.

Din păcate, cei doi bărbați nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul.

Unuldintre cei doi era chiar salvamarul care a încercat să-l salveze pe celălalt.

Potrivit sursei citate, a fost declarat decesul celor doi bărbați, fiind vorba despre un tânăr de 28 de ani din Ialomița și un bărbat de 48 ani din Dâmbovița.

Conform Antena 3, salvamarul decedat la datorie se numește Sorin Georgian Olariu, avea 48 de ani și era din Târgoviște.

La un moment dat, un tânăr de doar 28 de ani a dispărut între valuri. Sorin nu a stat nicio clipă pe gânduri şi a sărit în apă să-l salveze.

Din păcate, niciunul dintre cei doi nu s-a mai întors în viață din valurile învolburate.

Leave A Reply

Your email address will not be published.