Scrisoarea unei mame plecată la muncă în Italia: „Sărăcia şi grijile m-au izgonit de acasă. Am salvat viitorul copiilor mei, dar mi-am rătăcit sufletul printre străini”

Mă numesc Ileana şi am 56 de ani, sunt în Italia, „la fix”, de 11 ani. Sărăcia şi grijile m-au izgonit de acasă unde eram săracă din punct de vedere financiar. După 11 ani de muncă în Italia am reuşit să rezolv gravele probleme financiare pe care le aveam, deci nu mai sunt acea săracă, fără bani, ci sunt săracă altfel acum

De sărăcie tot nu am scăpat, mi s-au umplut buzunarele (am un salariu decent, mulţumitor), dar am sărăcit la suflet. Copiii au crescut mari fără mine, acum sunt plecaţi pe drumul vieţii cu familiile lor, bărbatul mi s-a obişnuit că banii-i vin lunar şi fără muncă, iar eu nu mai găsesc drumul către linişte. Am îmbătrânit departe de casă, am obosit muncind pentru casa. Anii de muncă de aici, din Italia, nu au fost uşori. Au fost cei mai grei ani din viaţa mea, dar am suportat orice de dragul copiilor. Nopţile nedormite, mâncarea, uneori puţină, alteori suficientă, nu mai are parcă nici un gust. Zilele trec toate la fel!

Copiii sunt acum la casele lor (am 2 băieţi), se întreţin singuri, nu mai au nevoie de ajutorul meu. Bărbatul, deşi aşteaptă bani de la mine pentru întreţinerea casei, în cei 11 ani petrecuţi departe unul de celălalt, şi-a făcut o viaţă a lui, una paralelă cu cea pe care o avea cu mine, în care eu nu mai am loc. Ceea ce mai împărţim în doi este spaţiul din casa noastră, când merg în concedii în ţară.

De multe ori m-am gândit că ar fi timpul să mă retrag acasă, dar la anii mei… nu pot lua nici pensie (nu am ajuns încă la vârsta pensionării) şi nici nu ar vrea să mă angajeze cineva.

Leave A Reply

Your email address will not be published.