S-a aflat! Baba Vanga, previziunea horror pentru 2023: o țară mare va testa armele biologice pe oameni

Printre cele mai cunoscute persoane care au anticipat ce va urma se numără și Baba Vanga sau

„Nostradamus din Balcani”, așa cum i se mai spune. Cu toate că a plecat dintre noi în anul 1996, la vârsta de 86 de ani, previziunile ei continuă să circule în jurul lumii.

Clarvăzătoarea a știut că se vor întâmpla lucruri la fel de imprevizibile precum atacurile asupra Turnurilor Gemene, începutul și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dezintegrarea URSS, moartea prințesei Daiana sau chiar Brexit-ul.

Cele mai înspăimântătoare previziuni pentru 2023 făcute de „Baba Vanga”
Femeia, originară din Bulgaria, nu a fost mereu nevăzătoare, ci a orbit în copilărie din cauza unei tornade. Deși aproape toată viața a fost privată de oportunitatea de a privi în jur, ea a primit un alt dar care i-a compensat suferința: putea vedea dincolo de spațiu și timp.

Baba Vanga a avut milioane de adepți în întreaga lume. Cert este că totul pornește de la vârsta de 12 ani, când și-a pierdut brusc și misterios vederea și a susținut că aude voci dintr-o altă dimensiune.

De-a lungul anilor, s-au scris mai multe cărți despre viața Vangeliei Pandeva Dimitrova, pe numele ei real, dar și despre toate previziunile pe care le-a făcut.

Conform Know Insider, Baba Vanga ar fi prevăzut că în 2023 o pandemie teribilă va face ravagii în toată lumea, ceea ce duce la milioane de vieți pierdute. Potrivit profeției, până anul viitor populația

planetei va fi redusă drastic. Majoritatea vor fi persoane în vârstă.

Tot în 2023 va avea loc o furtună solară, un „tsunami solar”, de o intensitate nemaivăzută până acum, iar această furtună va afecta grav „scutul magnetic al planetei” și va distruge sateliții de

comunicații cu efecte devastatoare asupra oamenilor, iar orbita Pământului se va schimba.

De asemenea, o defecțiune neașteptată a unei centrale nucleare va provoca o explozie masivă.

Clarvăzătoarea ar fi făcut aluzie la explozia unei centrale nucleare mult mai puternică decât catastrofa de la Cernobîl.

Celebra ghicitoare Baba Vanga susține că în 2023, o țară mare va desfășura activități de cercetare și

testare a armelor biologice asupra oamenilor, iar medicii vor efectua o serie de experimente pe oameni care vor duce la moartea a sute de mii de persoane. scrie b1tv.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.