Pătlagina: cât de multe beneficii are o buruiană banală

Pătlagina este considerată o plantă banală care crește natural pe câmpuri sau pe marginea drumurilor. Totuși, această buruiană este considerată o plantă de leac, folosită din timpuri străvechi ca remediu natural.

Pătlagina este originară din Europa și din anumite părți ale Asiei, fiind utilizată și de nativii americani atunci când a apărut în acele zone, atât ca uz extern, cât și intern.

Pătlagina face parte din familia Plantago, o familie care cuprinde aproximativ 250 de specii și are denumirea științifică de Plantago major sau Plantago lanceolata. Această plantă se răspândește cu ușurință, fiind polenizată și de vânt.

În România, planta este cunoscută și sub denumirile populare de „Talpa omului” sau „Pâinea Cucului”, iar, în America, i se mai spune și „Piciorul Omului Alb” sau „Urma lui Whiteman” (poreclă provenită din urma faptului că planta a fost adusă în America pe tălpile europenilor).

Pătlagina – Proprietăți nutritive
Această plantă simplă este plină de vitamine. Frunzele sale conțin vitamina A și vitamina C în cantități mari, dar și tanin, un compus care ajută la reducerea inflamațiilor și combaterea infecțiilor.

Cei mai importanți compuși ai plantei sunt: glicozide iridoide (aucubina, catalpol) – 2-3%; mucilagiu, flavonoide (apigenina, luteolina) – 2-6,5%; taninuri – 6,5%; acid oleanilic; acizi vegetali; acid silicic – 1%; minerale (zinc, potasiu, fier); feniletanoid (acteozid); acid clorogenic; vitamine – A, C și K.

Leave A Reply

Your email address will not be published.