Doina recunoscuse geanta de cum o pusese curierul în hol. În ea trimisese cândva câteva haine pentru fiica plecată la oraș. Acum venise înapoi, cu hainele împăturite și fără un bilețel. Femeia s-a gândit că toate lucrurile păstrate pentru vizite nu își mai găseau locul acolo.
Fiica a ajuns o oră mai târziu și a găsit-o lângă scaun. Nu trimisese geanta ca să închidă un capitol și nici ca să anunțe că renunță la întâlnirile lor. Își muta lucrurile într-un apartament închiriat la două străzi de casă și folosise adresa mamei pentru un colet care ajungea înaintea ei.
Decizia pornise de la o schimbare de serviciu și de la dorința de a locui într-un loc mai liniștit. Femeia nu renunța la toată viața ei ca să fie mereu disponibilă pentru mamă. Voia să fie mai aproape, păstrând însă o casă a ei, timpul de lucru și planurile pe care le avea de făcut.
Doina a ascultat vestea și a început imediat să spună că are loc în dormitorul mic. Fiica i-a mulțumit, dar i-a explicat de ce își alesese deja apartamentul. Apropierea nu avea nevoie să însemne că una intră în programul celeilalte fără să întrebe. Au râs când și-au dat seama că începeau să negocieze vizitele înainte de a duce prima cutie.
Au desfăcut geanta împreună. O parte din haine rămâneau la mamă, celelalte mergeau în noua locuință. Au ales o seară în care să mănânce împreună și o zi pentru a căra ultimele lucruri. Doina a întrebat ce poate aduce, în loc să înceapă singură să umple frigiderul fiicei.
Geanta albastră a ajuns în cele din urmă pe un dulap nou. Mama putea merge pe jos în vizită, dar suna înainte. Fiica trecea mai des pe la ea și pleca la casa ei când avea nevoie de liniște. Întoarcerea nu le făcuse aceeași persoană; le dăduse mai multe ocazii să se cunoască așa cum erau acum. Povestea și personajele sunt fictive.