Îţi mai aduci aminte de Bianca şi Ştefănuţ din „Numai iubirea”? Cum arată acum cei doi

Îţi mai aduci aminte de Bianca şi Ştefănuţ din „Numai iubirea”?

Cei doi au făcut furori cu personajele pe care le-au interpretat în celebrul serial românesc și au rămas în inimile tuturor telespectatorilor.

Simpaticii puști sunt acum doi tineri frumoși, greu de recunoscut.

Îţi mai aduci aminte de Bianca şi Ştefănuţ din „Numai iubirea”? Telespectatorii i-au îndrăgit foarte mult pe actori, dar mai ales povestea telenovelei a fost una care i-a ținut cu sufletul la gură în faţa micilor ecrane.

Îţi mai aduci aminte de Bianca şi Ştefănuţ din „Numai iubirea”?

Printre personajele marcante ale celebrei producții se numără și Bianca și Ștefănuț, micuţii care au făcut furori cu rolurile lor.

Cei doi nu mai sunt de mult copii, ci doi adulți de nerecunoscut, la 18 ani de la difuzarea serialului.

Fetiţa cu codiţe care a furat inimile tuturor, Bianca Neagu, nu mai are acum legătură cu lumea cinematografiei, a mai apărut doar în câteva spoturi publicitare.

A ales să studieze la facultatea de Psihologie, a absolvit deja cursurile și are un master în Logopedie, fără a profesa însă în acest domeniu. În schimb, tânăra cochetează acum cu moda, iar anul trecut spunea că urmează să se aşeze la casa ei.

În prezent, Bianca realizează rochii, genți și haine după desene realizate chiar de ea.

Leave A Reply

Your email address will not be published.