Cristian Pomohaci, atitudine controversată la înmormântarea soției lui Nicolae Botgros. „Sunteți macabru! Sinistre apucături!”. FOTO

Preotul Cristian Pomohaci a comis-o din nou! Deși, în trecut, a fost criticat chiar de către purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, pentru același gest, de data aceasta și-a atras și multe critici din partea românilor.

Preotul Cristian Pomohaci a făcut un gest controversat. Luând parte a înmormântarea soției dirijorului Nicolae Botgros din

Republica Moldova, Pohomaci s-a fotografiat alături de artista trecută la cele veșnice și a publicat pozele pe Facebook.

Gestul preotului vine în contextul în care el s-a mai aflat în mijlocul a mai multor scandaluri, chiar pe aceeași temă.

Chiar Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a criticat atitudinea preotului Pomohaci, subliniind că o slujbă de înmormântare, indiferent că este vorba despre cea a unei persoane publice sau a unui om simplu, trebuie să își păstreze sobrietatea maximă. Prin urmare, astfel de fotografii nu trebuie expuse în spațiul public fără acordul familiei.

Gest controversat al preotului Pomohaci. Ce a postat pe Facebook

Preotul Cristian Pomohaci a participat la înmormântarea soției artistului Nicolae Botgros, care s-a stins la vârsta de 68 de ani. Preotul s-a fotografiat lângă sicriul în care se afla artista trecută din viață și a publicat pozele pe Facebook, alături de un mesaj emoționant.

„Vioara maestrului Botgros azi nu cântă. Azi plânge.

La fel și viorile Lăutarilor de la Chișinău …
La fel și toată Basarabia ….
La fel și noi cei care o iubim și am aplaudat-o azi la ultimul concert pe LIDIA BEJENARU Botgros …..
Chișinău, MO- 28.07.2021″, a scris Cristian Pomohaci pe Facebook.

Valul de critici a curs. „Mare îți e gradina, Doamne!”
În urma fotografiilor postate, internauții l-au criticat aspru pe preotul Cristian Pomohaci. „Doamne! Presupun că ați întrebat familia dacă este de acord să postați așa imagini! Drum lin și multă tărie la întreaga familie!”, a transmis un român.

„Sunteți pur și simplu macabru. Îmi este greu să cred că defuncta doamna și familia și-au dorit să fie fotografiată și expusă pe Facebook. Sinistre apucături. Să te pozezi cu un om mort. Mare îți e grădina, Doamne!”, s-a exprimat o altă persoană.

„De ce postați astfel de poze? Credeți că doamna si-ar dori ca imaginile cu ea pe ultimul drum să fie publice? Unele momente rămân in familie!”, s-a mai exprimat o altă persoană, în secțiunea de comentarii a postării realizate de preotul Pomohaci.

Leave A Reply

Your email address will not be published.