Avertizare meteo de vreme rea! Zonele afectate de ploi puternice și vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis două coduri noi de vreme rea, respectiv cod portocaliu și cod galben care anunță fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Ambele intră în vigoare luni, 22 august la ora 10.30 și rămân în vigoare până marți, 23 august, la ora 22.00.

Avertizare meteo de vreme rea

Codul galben vizează fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ. Potrivit specialiștilor ANM, în intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate

atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și la munte, cea mai mare parte a Moldovei și local în Crișana și Banat.

Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și

grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat.

Luni, 22 august, a intrat în vigoare și un cod portocaliu de vreme rea. Meteorologii arată că avertizarea rămâne valabilă până marți, 23 august, la ora 22:00. Fenomene vizate: ploi abundente.

Specialiștii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au anunțat că în nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale.

De asemenea, în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 60…70 l/mp.

Prognoza specială pentru Municipiul București

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Municipiul București.

Astfel, potrivit prognozei, cerul va avea înnorări temporare şi vor fi perioade cu averse, însoţite de descărcări electrice.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15…20 l/mp, izolat peste 30 l/mp.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

Leave A Reply

Your email address will not be published.