Radu făcea cumpărături când a văzut ceasul de la mâna bărbatului în vârstă. Semăna cu cel pe care tatăl lui îl purtase până în ultimele zile. Întrebarea i-a ieșit ca o acuzație, înainte să-i privească bine fața. Străinul s-a oprit și l-a lăsat să se apropie.
Bărbatul se numea Victor și era fratele mai mare al tatălui său. Ceasurile fuseseră cumpărate împreună, într-o perioadă în care cei doi munceau departe de casă. Nu erau obiecte rare, dar păstraseră pentru fiecare amintirea anilor în care se sprijiniseră unul pe altul.
Radu auzise doar frânturi despre un unchi cu care familia nu mai ținea legătura. Cearta dintre frați începuse înainte ca el să o poată înțelege. Victor nu a pretins că o putea rezolva printr-o poveste despre un ceas. Își asuma partea lui din tăcerea care urmase.
După moartea tatălui, Victor întrebase de familie și aflase pe unde venea nepotul la cumpărături. Nu adusese acte de semnat și nu venise să ceară ceva. Voia să se prezinte și să lase lui Radu libertatea de a decide dacă dorea o altă întâlnire.
Nu și-au promis că vor recupera pe loc anii pierduți. Radu a cerut timp și câteva lucruri despre care putea vorbi acasă cu mama lui. Victor i le-a spus fără să-l grăbească. Ceasul nu dovedea întreaga poveste, dar deschisese o conversație amânată de mult.
Prima vizită a avut loc mai târziu, la o cafea, cu acordul celor de acasă. S-au spus și lucruri incomode, nu numai amintiri frumoase. Radu a aflat că două obiecte aproape identice puteau păstra istorii diferite, iar oamenii aveau nevoie de timp ca să le spună. Povestea și personajele sunt fictive.