Când mama a pus încă o farfurie pe masă, Sorin a oprit-o cu palma pe locul liber. De trei ani, tatăl nu mai venise la masa de duminică. La început îl așteptaseră cu mâncarea caldă, apoi numai cu întrebări la care nu primeau răspuns. Acum mama spunea că vorbise cu el și că urma să ajungă.
Sorin nu știa despre telefon. Tatăl plecase după o despărțire care lăsase multe lucruri nespuse, iar fiul refuzase mai târziu să vorbească prin rude. Își văzuse mama cum pregătea la început câte ceva în plus și se prefăcea că nu observă scaunul gol. Nu voia să o vadă trecând încă o dată prin aceeași așteptare.
Mama nu îl chemase ca să îl primească înapoi fără întrebări. Îi ceruse să vină și să le spună direct ce avea de spus, fără mesaje trimise prin vecini. Farfuria nu însemna că îl iertase. Însemna că hotărâse să stea la masă pentru o conversație de care se feriseră toți, fiecare în felul lui.
Tatăl a ajuns înainte să fie pusă mâncarea. Nu a adus o scuză care să explice trei ani și nici nu a cerut să se poarte ca înainte. Sorin a întrebat primul de ce nu îl sunase singur, în loc să spună altora că fiul nu voia să îl mai știe. Bărbatul a recunoscut că se temuse să audă răspunsul pe care îl provocase prin plecare.
Masa nu a fost liniștită, însă de data aceasta nimeni nu a plecat când discuția a devenit grea. Mama și fiul au spus ce nu mai acceptau și ce legătură erau pregătiți să reia. Tatăl a ascultat fără să ceară un loc în casă doar fiindcă primise un loc la masă.
Duminica următoare au fost din nou numai două farfurii. Tatăl urma să revină altă dată, după ce stabiliseră împreună cum vor continua. Sorin nu a mai împins mâna mamei când a scos vasele din dulap. A întrebat-o dacă vorbeau despre o vizită hotărâtă sau despre un om pe care încă îl aștepta în tăcere.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.