La atelier, Roxana a văzut un plic pe scaunul mașinii și i-a cerut fratelui să nu pornească motorul. El pregătea automobilul vechi al familiei pentru o verificare și lăsase ușa deschisă. Când a ridicat plicul, a spus că înăuntru erau banii ei de nuntă. Roxana a recunoscut imediat felul în care fusese împăturită hârtia.
Plicul dispăruse cu mulți ani înainte, într-o zi în care toată familia alerga între casă, salon și mașini. Roxana fusese convinsă că îl lăsase fratelui pentru câteva cumpărături și plăți rămase. El îi spusese că nu îl primise și că, dacă nu îl găsea, probabil îl pierduse ea. Discuția se terminase cu reproșuri care îi urmăreau încă.
Acum, fratele scosese scaunul la reparat și găsise plicul prins într-un spațiu ascuns. Nu îl ținuse intenționat acolo și nu știa de existența lui până în dimineața aceea. Își amintea însă cât de sigur o acuzase atunci pe soră, deși nu fusese în stare să refacă singur toate drumurile pe care le făcuse în ziua nunții.
Roxana nu a început prin a număra banii. L-a întrebat dacă își amintea cine auzise că ea îi pierduse. Familia făcuse glume despre cât era de neatentă, iar ea ajunsese să plătească din nou lucruri pe care le credea deja acoperite. Fratele spusese o presupunere ca pe un adevăr, apoi o lăsase să circule.
El și-a cerut iertare și i-a sunat pe oamenii cărora le povestise. Nu a putut să refacă fiecare discuție, dar a spus limpede unde fusese găsit plicul și că nu avusese dreptul să o învinuiască. Roxana l-a lăsat să termine apelurile fără să îi ușureze ea rușinea printr-o glumă.
Plicul a ajuns înapoi la ea, cu hârtia încă șifonată de sub scaun. Mașina a rămas la atelier încă o zi. Când fratele a sunat-o să îi spună ce alte lucruri găsise la curățenie, a început altfel decât de obicei: a întrebat-o dacă își amintește, înainte să îi spună ce era sigur că făcuse ea.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.