Ana a ajuns în curte înainte ca omul să atingă stupii și a pus palma pe capacul primei cutii. Mama murise de câteva luni, iar ea trimisese bani ca mica stupină să nu se piardă. Când apicultorul i-a spus că nu venise să cumpere nimic, fata a crezut că încerca să o liniștească până apărea cineva cu o mașină.
Bărbatul lucrase ani întregi cu mama ei. Știa fiecare cutie și fusese chemat acum să le pregătească pentru sezonul rece. Nu înțelegea de ce Ana vorbea despre vânzare. Femeia îi spusese de multe ori că stupii urmau să rămână fiicei, împreună cu caietul în care notase ce avea de făcut în fiecare lună.
Ana îi trimisese fratelui o sumă ca să cumpere, după cum îi explicase el, partea de stupină care nu aparținuse mamei. Fratele îi spusese că altfel totul ar fi fost vândut. Acum, lângă gard, fata ținea în mână plicul cu dovezile plăților și auzea că acea parte de cumpărat nu existase niciodată.
L-au sunat împreună. Fratele a încercat întâi să vorbească despre cheltuieli și despre cât muncise în curte. Apoi a recunoscut că folosise banii pentru o datorie și inventase povestea cumpărării. Ana i-a cerut să îi arate separat toate cheltuielile reale și să îi restituie ce luase prin minciună.
În zilele următoare, fata a rămas acasă și a răsfoit caietul mamei. Apicultorul a venit dimineața să îi arate lucrurile pe care ea le amânase mereu când era copil. Ana nu s-a transformat peste noapte într-un om priceput la stupină. A început însă să întrebe direct și să nu mai lase altă persoană să îi traducă fiecare hotărâre a mamei.
Cutiile nu au plecat din curte. Pe prima pagină liberă a caietului, Ana a scris data la care revenise și ce avea de făcut până la următoarea vizită. Fratele a început să înapoieze banii. De fiecare dată, dovada ajungea direct la ea, fără o poveste nouă care să explice de ce trebuia să mai aștepte.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.