Ana a luat microfonul din mâna socrului și a pus plicul pe masă. „Oprește muzica! De ce i-ai dat mamei bani să nu vină?!” Victor s-a ridicat înainte să-și dea seama că sala îl auzea. „Ca să nu-ți spună cine sunt! Dă-mi plicul ăla!”
Fotografia căzută din plic era de la o nuntă veche. În marginea ei apărea mama Anei, foarte tânără, lângă oamenii pentru care lucrase cândva. Pe spate scrisese un nume și un an. Bărbatul pe care îl indicase era Victor, cu douăzeci și cinci de ani mai tânăr.
Mama ei lucrase atunci în gospodăria familiei lui. Când ceruse plata lunilor restante, fusese acuzată că luase bani din casă și alungată împreună cu fetița. Ani de zile, Ana crezuse că se mutaseră fiindcă mama nu păstra niciun serviciu.
Invitația la nuntă adusese la suprafață numele pe care femeia încercase să-l uite. Victor o recunoscuse la o întâlnire de familie și îi trimisese bani, cu rugămintea de a lipsi. Ea îi pusese într-un plic alături de fotografie și îi returnase prin fiica ei.
Mirele, Mihai, a citit biletul mamei Anei fără să spună nimic. Apoi a chemat un taxi și a rugat-o să vină. Tatălui său nu i-a cerut o explicație pentru invitați, ci una pentru femeia pe care o lăsase atâția ani cu rușinea altuia.
Petrecerea s-a oprit până a ajuns mama. Ana a întâmpinat-o la ușă și i-a dat propriul buchet. Victor nu a mai ținut niciun discurs în seara aceea. Pentru prima dată, cea care fusese trimisă să tacă a ales singură ce avea de spus.
Poveste de ficțiune.